your body is a wonderland

Mi se intimpla lucruri, dar n-am timp sa mi le-adun, compun, depun aici intr-o forma cit de cit inteligibila.
 
O imagine: pescarusi sau alte zburatoare gravitind pe deasupra Casei Poporului, in noapte, luminati de jos de unul dintre reflectoarele rosiatice, puncte plutitoare in intuneric. Bizare.
Bucurii, carti, oameni, ploaie, turbulente. Decizii de infruntat. Vom vedea.
 
Intre timp, ca sa va tina de urit, doua fragmente de text din "Pacientul Englez" a lui Michael Ondaatje. Mi-a … mai mult decit placut, am simtit-o prin toti porii si cu niste fibre de suflet.
 
“ – Spune-mi, e posibil să iubeşti pe cineva care nu e la fel de deştept ca tine? Caravaggio, într-un iureş de morfină, căuta nod în papură. Ăsta e un lucru care m-a preocupat aproape toată viaţa mea sexuală – care a început târziu, ţin să informez acest select auditoriu. De asemenea, plăcerea senzuală a conversaţiei mi-a apărut abia după ce m-am însurat. Niciodată nu considerasem cuvintele ca fiind erotice. Câteodată chiar îmi place mai mult să vorbesc decât să regulez. Fraze. O droaie despre una, o droaie despre alta şi pe urmă iar de la capăt. Cu cuvintele necazul e că, flecărind, te poţi împotmoli într-un colţ, în timp ce, regulând, nu te împotmoleşti niciodată.
        Iată filosofia unui bărbat, murmură Hana.
        Ei bine, mie nu mi s-a întâmplat, continuă Caravaggio, poate ţi s-a întâmplat ţie, Kip, când ai venit la Bombay din munţi, sau când ai sosit în Anglia pentru pregătirea militară. Mă întreb, s-o fi împotmolit careva regulând? Câţi ani ai, Kip?
        Douăzeci şi şase.
      –        Mai în vârstă decât Hana. Ai putea să te îndrăgosteşti de ea dacă n-ar fi mai deşteaptă decât tine? Adică, poate că nu e mai deşteaptă decât tine. Dar nu e important pentru tine să crezi că e mai deşteaptă ca să te îndrăgosteşti de ea? Ia gândeşte-te. Ea e obsedată de englez pentru că ştie atât de multe. Ne aflăm pe o câmpie nemărginită când vorbim cu tipul ăla. Nici măcar nu ştim dacă e englez. Probabil că nu e. Vezi tu, cred că lumii îi e mai uşor să se îndrăgostească de el decât de tine. De ce? Pentru că toţi dorim să cunoaştem, să aflăm cum se potrivesc toate piesele. Povestitorii seduc, cuvintele ne ţintuiesc în colţuri. Vrem mai mult decât orice să creştem şi să ne schimbăm. Eroica lume nouă.” p. 115
 

„ Sunt din nou în întuneric. „Unde eşti?” întreabă ea. Apoi se mişcă iute. El i se aşează înainte, aşa încât ea se izbeşte de pieptul lui, şi astfel el şi-o strecoară în braţe. Ea işi pune pe gâtul lui mâna, apoi gura pe gura lui. „Lapte condensat! În timpul jocului nostru? Lapte condensat?” Îşi lipeşte buzele de gâtul lui, de sudoarea de pe gât, gustându-l acolo unde-l apăsase mai înainte cu piciorul. „Vreau sa te văd.” Lanterna lui se aprinde şi o vede, cu faţa pătată de praf, cu părul ridicat într-un vârtej, de la transpiraţie. Surâsul ei, spre el.
           Îşi strecoară mâinile subţiri în mânecile largi ale rochiei ei şi îi prinde umerii în căuşul palmelor sale. Dacă ea s-ar răsuci acum, mâinile lui ar urma-o. Ea începe să se aplece, ăşi lasă toată greutatea în căderea ei spre spate, încrezătoare că o va urma, încrezătoare că mâinile lui îi vor opri căderea. Apoi el se va arcui prin aer, atingând-o doar cu palmele şi braţele şi gura, restul trupului ridicat precum coada unei insecte, călugăriţe. Lanterna încă mai e legată de muşchiul şi sudoarea braţului lui stâng. Faţa ei alunecă în lumină, să sărute şi lingă şi guste. Fruntea lui, frecându-se de umezeala din părul ei.
           Apoi, dintr-o dată, e în celălalt colţ al camerei, lanterna lui de genist săltând în toate părţile, în această încăpere în care şi-a petrecut o săptămână căutând toate detonatoarele posibile, aşa încât acum e curăţată. Ca şi cum camera a ieşit acum, într-un final, din război, nemaifiind o zonă de confruntare sau un teritoriu disputat. El se mişcă doar cu lanterna, rotindu-şi braţul, luminând tavanul, faţa ei surâzătoare când se iveşte în lumină, aşezată pe spătarul canapelei, privind luciul trupului lui zvelt. Data următoare când trece pe lângă ea o vede aplecându-se şi ştergându-şi  braţele de poalele rochiei. „Dar te-am prins, te-am prins” cântă ea. „Eu sunt Mohicanul de pe Danforth Avenue.”
           Apoi călăreşte pe spatele lui şi lumina lanternei ei se roteşte peste coperţile cărţilor de pe rafturile înalte, braţele ei ridicându-se şi coborând în timp c o învârte, şi ea îşi aruncă toată greutatea înainte, se lasă în jos şi îi apucă coapsele, apoi se răsuceşte brusc şi se eliberează de el, întinzându-se pe vechiul covor cu un miros de ploaie trecută, străveche, încă în el, iar pe braţele ei ude, praf şi murdărie. El se apleacă spre ea, ea se întinde şi îi stinge lanterna. „Am caştigat, nu?” El încă n-a scos un cuvânt de când a intrat în cameră. Capul lui se înclină în acel gest pe care ea îl iubeşte, care este în parte încuviinţare, în parte posibilă contrazicere. N-o poate vedea, orbit de lanterna ei. Îi stinge şi el lumina şi devin egali în întuneric.” – p.207

Asa si eu. "Dark and sweet as hash".

 
Anunțuri

2 gânduri despre „your body is a wonderland

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: