La rece, despre Let’s Do It Romania

Sâmbătă am fost la strâns gunoaie. Am făcut echipă cu trei băieţi inimoşi, ne-am luat mănuşi şi saci de la un supermarket, ne-am trezit dimineaţă şi ne-am dus. Am mai luat un rând de saci de la organizatori, unde am avut norocul să găsim şi măşti, am urcat în maşină şi ne-am dus în pădurea Cernica, aproape de locul unde centura Bucureştilor traversează lacul, zonă necartată oficial. Ne-am afundat în pădure vreo 300 de metri – ştiam locul pentru că sunt cărări frumoase pentru bicicletă pe-acolo. Şi ne-am pus pe treabă.

Eu una m-am dus deşi ştiam ca: sunt prea multe gunoaie şi prea puţini voluntari înscrişi ca să le strângă pe toate. Mai ales că destui dintre participanţii la acţiune o făceau pentru că „e cool”, pentru că dă bine şi e un motiv ulterior de laudă. Adică cei care au strâns 4 PET-uri în 3 ore şi apoi s-au declarat obosiţi. M-am dus deşi mai fusesem la acţiuni de „ecologizare” şi ştiam la ce să mă aştept, gunoaiele scârboase, posibilele pericole biologice, febra musculară de după.  M-am dus ştiind că e destul de posibil ca gunoaiele să reapară, ca picnicarii şi nepăsătorii nici să nu observe că acolo e curat şi să-şi arunce deşeurile fără nici o remuşcare. Ca o parte din munca mea o să fie în zadar. Dar nu toată.

M-am dus pentru că ştiam că va exista o maşină care să strângă sacii cu gunoi adunaţi. Pentru că aveam ocazia să fac dintr-o bucăţică de pădure un loc mai prietenos data viitoare când o să trec pe-acolo. Pentru ideea de a face parte, pentru scurt timp, dintr-o comunitate de oameni „de bine”. Pentru ca ideea de bază a proiectului mi s-a părut lăudabilă. Pentru că-mi place să mă mişc, şi-mi place în aer liber, pe cât posibil în afara oraşului. Şi pentru că, înainte să mă gândesc la implicare socială, sunt egoistă: vreau să mă simt bine în locurile prin care trec. Şi vreau să mă simt confortabil cu mine, iar dacă pentru asta trebuie să strâng uneori gunoaiele altora… cred ca rezultatul merită efortul.

Şi pentru că gunoaiele arată urât. Până la aspectul ecologic, există cel estetic: pur şi simplu, imaginea plasticelor şi dozelor de aluminiu aruncate în iarbă îmi zgârie ochiul. Uneori şi nasul, dacă-s deşeuri organice. Sigur, e şi factorul ecologic. Dar natura îşi reia, de cele mai multe ori, spaţiul în stăpânire. Am gasit o mulţime de gunoaie ascunse bine sub un covor de iederă. Iar dacă e să vorbim de ecologie, trebuie să vorbim şi despre colectarea selectivă. Şi-o să-mi aduc iar aminte cum m-a durut inima că, deşi am adunat majoritatea deşeurilor de sticlă separat, sacii ăia au intrat în acelaşi compactor de gunoaie şi au ajuns tot la Glina. Atâta sticla care putea fi reciclată! Data viitoare…

Ziceam că am fost la adunat gunoaie. Nici prima, nici ultima oară. Iar băieţii din echipa mea au fost atât de generoşi că s-au oferit să lucreze peste program, aşa că vreo 3 ore s-au ocupat cu adunatul sacilor de pe marginea drumului şi zvârlirea lor în maşina de gunoi. Oameni cu o tonă de bun simţ, care n-au făcut asta ca sa le recunoască cineva vreun merit sau să-i dea la televizor, ci pur şi simplu pentru conştiinţa şi responsabilitatea lucrului bine făcut. Aşa că am terminat ziua obosiţi, dar mulţumiţi. Am inventariat neajunsurile organizării, i-am criticat pe voluntarii mai puţin entuziaşti, am vorbit despre cât de durabile vor fi rezultatele muncii noastre… dar ne-am simţit bine. Am mai face-o încă o dată, chiar de mai multe ori, dacă am avea ocazia. Pentru că mai e nevoie. Iar eu… eu mai vreau echipe de-astea. Raţionale şi muncitoare.

Ah, mai am un cui. Pentru cei care-au stat pe margine şi au arătat cu degetul defectele proiectului, sau ale organizării. Le-aş replica: dacă o iniţiativă de genul ăsta e folosită de unii ca să adune capital de popularitate, asta înseamnă automat că proiectul ăla e lucrul dracului, şi nu vrem să ştim nimic despre el? Asta n-ar însemna că nu ne mai implicăm în nimic, niciodată, ca să nu promovăm, indirect, oameni pe care-i dispreţuim? Şi aş mai întreba: ce ai făcut tu important şi total dezinteresat în viaţa asta? Arată-mi un proiect condus de tine căruia să nu-i poţi aduce nici o critică, pentru care n-ai făcut nici un compromis. E uşor să cârcoteşti de pe margine. E mai greu să-ţi ridici fundul de pe scaun şi să faci ceva, cât de mic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: