negocieri

Suntem în parc, și Rareș a reușit deja să-și oprească singur bicicleta, fără să cadă, de câteva ori. Merge și se lamenteaza: dar, mami, bicicleta o ia repede înainte, eu nu știu să opresc singur, mi-e fricăăăă, trebuie să mă ții! etc etc.

Mă lansez într-o teorie (cam prea) elaborată despre cum nu e nici o problemă dacă greșește. Că doar când greșim învățăm, că greșelile sunt importante, că eu sunt lângă el și că e în regulă să nu-i iasă din prima, a doua sau a treia încercare.

Ajungem la locul de joacă. Rareș strânge frânele însă nu până la capăt, așa că întinde picioarele și se aruncă de pe bicicleta încă în mișcare. Îl prind din zbor așa că nu se lovește, dar ne năruim amândoi pe asfalt. Mă bufnește râsul.

  • Bine, măi puiule, de ce nu ai oprit de tot? Că am văzut că știi, altă dată ai reușit, ce s-a întâmplat acum?
  • Mami, păi n-ai zis tu că trebuie să greșesc? Am greșit, mami.

Gata, nu mai negociez cu stimabilul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: