Picanterii?

Din ‘Dilema‘ , despre ‘Cea mai frumoasa istorie a iubirii’, de Dominique Simonnet:
 
„…sentimentul amoros este forţat să intre în cadrele unei evoluţii calitative.
Altfel zis, noi iubim „mai bine” nu doar decît omul de Cro-Magnon, dar şi decît
omul Evului Mediu sau al Romantismului. Codificarea socială a semnelor amoroase
(livreşti, mai ales) ne convinge de superioritatea noastră deplină. Există, aşadar,
nu doar un progres ştiinţific, ci şi unul calitativ-amoros. La întrebarea implicită
din fiecare interviu – cum iubim azi? – jurnalistul răspunde din capul locului:
„Mai bine”. „
 
Articolul e al Simonei Sora, iar cartea pare a fi… incitanta. Si mi-a mai placut
ceva, tot despre o carte despre iubire. De data asta, a Cartarescului, indelung
comentat si pe aceste plaiuri blogistice:
 
„Ceea ce lipseşte de la Cărtărescu este ceea ce reprezintă tema obsesională la
Holban: gelozia. Curios, ai zice că trecutul femeii îi este indiferent, că nu
are nici o curiozitate în acest sens şi că e suficient să înţelegi că lumea există
pentru a ajunge la o femeie frumoasă.

La Holban, chinul era tocmai gelozia retrospectivă şi anticipativă, cu o imaginaţie
lucrînd febril pînă la demenţă. Ce faci cînd descoperi că acele proiecţii au totuşi
un suport real? „Modelul” Holban e prăbuşirea psihică, iar Cărtărescu nu ne spune
mai nimic în această privinţă. Omeneşte şi subiectiv, mă simt mai aproape de Holban;
detaşîndu-mă îi dau dreptate lui Cărtărescu, la care învinge iubirea sănătoasă
şi nu cea maladivă. Şi totuşi… La cele spuse în textul final, De ce iubim femeile?, ar fi trebuit să adauge: pentru că ne spun aceleaşi vorbe pe care le-au spus
şi altora şi ne fac să credem, cel puţin pentru o vreme, că ni le-au spus nouă
prima oară. După care ar urma, firesc, acel: „pentru că-ţi spun «te iubesc» exact
atunci cînd te iubesc mai puţin”. „

 
 

2 gânduri despre „Picanterii?

Adăugă-le pe ale tale

  1. La Cartarescu lipseste gelozia pentru ca el nu vorbeste (din cite-mi mai aduc aminte) despre femeile pe care le-a iubit, ci (doar) despre femeile cu care si-a pus-o. Si totusi apare si gelozia, dar in singura poveste care nu e despre el, Zaraza. Asa ca n-are rost sa comparam merele cu perele doar pentru ca si unele si altele cresc in copaci…

  2. Domnu\’ Aqua, marturisesc: din Holban stiu doar numele, si asta pentru ca in urbea-mi natala egzista un cenaclu care se numeste asa. Din articolul respectiv m-a \’incintat\’ cred, completarea adusa listei cu motive pentru care crede el ca sunt femeile iubite.

Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.

SUS ↑